joi, 20 decembrie 2012

Trei păpuşi şi trei poveşti

Trei păpuşi, trei poveşti diferite:

1. Păpuşa Gabriela, cu rochiţă croşetată. Stă jos.

 Păpuşa Gabriela a fost cumpărată în 1941-1942 la Sibiu, în timpul războiului, cât timp familia Georgetei (avea 4 ani pe atunci) fusese refugiată din Cluj în Sibiu. E o păpuşă nemţească din celuloid, cu ochi de sticlă, cum era ultima modă în anii aceia. Nu toată lumea avea asemenea păpuşi. Majoritatea păpuşilor erau din hârtie, din carton, imprimate în anumite posturi, dar mai ales făcute de copii... Georgeta iubea păpuşile atât de mult, încât le colecţiona încă de pe atunci. Când, în 1945 părinţii săi (medici fiind) s-au întors în Cluj, avea deja 32 de păpuşi. Dar nu a fost salvată decât păpuşa Gabriela, pentru că au împachetat repede ce au putut şi, evident, jucăriile au rămas locului. În 1945, Georgeta era la bunici, la Lipova, cu Gabriela, care a rămas singura păpuşă din colecţie.
Gabriela are şi o cicatrice: piciorul drept este topit. Într-una din zilele când părinţii spălau rufe la cazan, în curte, aşa cum se făcea mai demult, după ce s-a terminat treaba, a rămas o grămadă de cenuşă. Georgeta s-a dus cu păpuşa să o plimbe pe-acolo, fără să îşi dea seama că în cenuşă mai erau câteva bucăţele de jar...
Dar Gabriela a mai trecut şi prin alte întâmplări: sprâncenele şi buzele au fost refăcute cu creionul, pentru că, de atâta timp, s-au şters. Era şi rumenă în obraji mai demult, iar părul îi era şaten. Toate s-au spălat. Au fost etape când a avut unghiile făcute cu creion roşu. Elasticul care prinde mâinile şi picoarele s-a copt de mai multe ori. Prima dată a fost reparată de bunicul Georgetei. Mai apoi, în Cluj, la “Clinica de păpuşi”, unde se reparau păpuşi de toate felurile. Hainele nu mai sunt cele originale. De atunci, din anii 1940, a schimbat garderoba de multe ori, cu hăinuţe făcute de bunica Georgetei. Rochiţa pe care o poartă acum e făcută chiar de Georgeta, acum vreo 20 de ani.
Gabriela a jucat multe roluri, imaginate de Georgeta în perioada când citea cărţile copilăriei, în special basme, ori romane de aventuri.
În ultimii ani, păpuşa Gabriela asistă, de pe noptieră, la cărţile citite de Georgeta, la cei 75 de ani ai ei. De-acum înainte, însă, va sta în colecţiile Muzeului Ţăranului Român, de unde va ieşi să fie admirată în vreo expoziţie.
 


2. Păpuşa blondă, cu rochiţă roz.
Povestea păpuşii. Spusă de ea şi scrisă de mine

Nu-i aşa că nu-ţi mai aminteşti de unde am apărut? Şi nici că la început nu ştiam să spun decât mama. Cred că eram de o vârstă atunci pentru că nici tu nu ştiai mai multe cuvinte. Din punctul ăsta de vedere se pare că am învăţat amândouă să vorbim în acelaşi timp şi cu aceleaşi cuvinte. Eu eram Păpu-titi, tu erai Dani, iar apoi eu am avut o mulţime de nume, iar tu tot Dani. Eu am fost Corina, Mirabela, Cati, Suzana, Loredana, Mihaela, Aura. Şi de fiecare dată aveam alte haine. Pentru că tu mi le făceai. Şi cum te rugai de mama ta să-ţi aducă cârpe de la fabrică! Şi îmi croiai rochiţe şi mi le cosei, iar eu stăteam frumos să mă piepteni şi să-mi pui flori în păr. Am fost prietene atunci sau poate că mă credeai sora mai mică pe care nu ai avut-o niciodată. Sigur nu am vorbit despre asta, nu prea e un subiect de conversaţie între două fetiţe chiar şi când vorbesc serios.
Plus că mai târziu a trebuit să te ajut la lecţii. Tu te duceai la şcoală, iar după ce te întorceai mă aşezai în fotoliu ca într-o bancă, şi-ncepeai să-mi predai lecţia. M-ai învăţat literele şi cifrele, m-ai pus să citesc şi cel mai frumos a fost când am repetat tabla înmulţirii împreună. Şi dacă îmi dădeai lucrare şi luam notă bună, îmi mai făceai o rochiţă nouă cu floricele. Iar dacă luam notă mică mă certai şi nu te mai jucai cu mine, ci cu Dora păpuşa roşcată care-şi dădea aere de diva pentru ca avea sâni şi rochiile îi stăteau mai bine, adică aşa cum le stăteau cântăreţelor de la televizor.
Nu-i aşa că nu-ţi mai aminteşti nici cum într-o primăvară, când toată lumea făcea curat pentru Paşte, ai strâns toate jucăriile într-un sac de plastic şi le-ai dus în pod? Eram fiecare aşa cum ne-am nimerit. Eu cu rochiţa asta roz, cu părul prins aiurea cu un elastic. Dora cu o rochie de seară acum aşa de demodată! Ursuleţii, căţeluşii, maimuţoiul, maşinuţele, pisicul... în ziua aceea apocaliptică am încăput toate în placenta aşteptării. Şi încă mai aşteptam când ai dezlegat cu greu nodul sacului şi m-ai luat, mi-ai spălat rochiţa, m-ai pieptănat şi m-ai trimis să zâmbesc frumos şi să dau din gene la expoziţia De-a Facerea Lumii. Jocuri şi jucării la Muzeul Copilăriei Poate că pentru mine acesta este un nou început, o altă viaţă.


3. Păpuşa Ana, cu rochiţă cu flori roşii.


M-am născut pe 20 octombrie 1975. La o săptămână am primit prima păpuşă, de la tatăl meu. Păpuşa Ana, aşa cum o cheamă şi pe naşa mea. Era mai mare ca mine... Când am învăţat să vorbesc şi să mă joc cu ea, deja avea un nume: o chema Ana, aşa cum ar fi vrut tatăl meu să mă cheme şi pe mine, însă mama s-a opus. Măcar păpuşa să poarte numele dorit de tatăl meu. M-am jucat cu Ana până am terminat liceul. Acum stă pe dulap, cu rochiţa cu care a fost cumpărată. De două ori pe an face baie, să fie curăţată de praf.