De-a v-aţi ascunselea

Este cel mai frumos.

Este cel mai iubit.

Este cel mai cel.

Este jocul copilăriei mele.

Poate că pentru voi, altul este Jocul. Eu îl voi lăuda pe acesta.

Să stabilim cine se pune! Păi, mă pun eu acum. Încep să număr: unu... doi... trei, patru, cin-şase-şapte-opt-nouă... Zeceeeee! Cine nu-i gata îl iau cu lopata! V-aţi ascuns? Am început să vă caut. În faţa calculatorului, pe Facebook, pe Messenger, pe Youtube, pe blog, pe site-urile de jocuri online. Un, doi, trei, Cristina! Un, doi, trei, Ana! Ştiu că stai pe invizibil. Un, doi, trei, Vlad!...

V-am găsit pe toţi, aţi văzut! Şi nici nu aţi apucat să-mi strigaţi „Plimbă ursul!”.

V-am spus că-mi place jocul ăsta! Of, şi nu l-am mai jucat de mult! Dar văd că tot mi-am amintit. Bine, în copilărie găseam locuri mult mai bune de ascuns: după cele câteva Dacii din parcare, pe scările blocului, prin ghenă, iar dacă eram la bunici, la ţară, chiar că nu mai aveam niciun scrupul: în pod, în beci, în magazie, în şopron, prin coteneţe, în casă sub masă, încă şi în wc-ul din fundul curţii.

Apoi, la şcoală, în clasa întâi, mi-am făcut noi prieteni de joacă din colegii cu care ne piteam  în pauze după copaci sau după vreun zid. Şi am mai jucat de-a v-aţi ascunselea de atunci de nu ştiu câte ori. Şi câteva generaţii de copii după noi, până când au apărut jocurile video sau internetul sau poate însuşi Omul negru sau altceva ce nu-mi explic. Nu ştiu exact să spun de când nu am mai auzit Un, doi, trei, Cristina! Un, doi, trei, Ana! Un, doi, trei, Vlad!...

Parcă blocurile acum ar fi locuite numai de pensionari sau de salariaţi ocupaţi, oameni serioşi şi taciturni. Bine, eu stau şi în liniştitul cartier Drumul Taberei! Poate pe la voi nu s-au pierdut cu totul strigătele copilăriei.

Ei, şi acum cine se pune că e vremea să mă ascund şi eu?




Iulia Bălan

Remembering the sounds of childhood, when around the block of flats I can hear the sounds One, two, three!, the counting of the children playing Hide and seek! What happens now, when there are no more such sounds, what happened, all the neighbourhood is inhabited by seriosu people? Maybe other neighbourhood have not lost the sounds of childhood games!